La Familia

La Familia

Artist

La Familia este o trupă românească de hip-hop.
S-a format în 1996, avându-i membrii pe Puya (Dragoș Gărdescu) și Tudor Sișu. Cei doi au avut o ascensiune rapidă, cucerind publicul din România prin atitudinea lor nouă pentru piața muzicală, ei fiind apreciați pentru stilul original și pentru viziunea lor asupra vietii de cartier.
Albume precum „Nicăieri nu-i ca acasă”, „Bine ai venit în paradis” sau „Familiarizează-te” le-au adus aprecierea fanilor și criticilor de gen, iar La Familia a devenit un punct de referință în Hip-Hop-ul românesc.
Piese precum „Tupeu de borfaș”, „Vorbe” sau „Probleme de familie” vorbesc despre problemele de cartier, cu care cei doi membri erau deja familiarizați. În anul 2003, Sișu este arestat pentru consum de droguri și este condamnat la 3 ani de închisoare, o lovitură mare pentru întreaga mass-medie. Doi ani mai tarziu, in 2005 este eliberat condiționat, dar în scurt timp revine la închisoare, fiind găsit în posesia unei mari cantități de droguri la doar 6 luni de la eliberare.
Trupa a mai întâmpinat probleme când i s-a interzis să mai folosească numele de „La Familia”. Puya a afirmat că cei de la B.U.G. Mafia au înregistrat numele “La Familia” la OSIM și i-au cerut 15.000 de euro pentru a putea să-l folosească în continuare. Acest gest a șocat consumatorii de hip-hop din România, iar reacția lui Puya a fost simbolică: a luat naștere single-ul „Foame de bani” în care critică atitudinea foștilor colegi de concerte.
A urmat albumul cu același nume, “Foame de bani” lansat fără Tudor Sișu și lansarea videoclipului “Adevărul gol-goluț” (piesă regăsită pe album). In anul 2006, când Sișu a revenit din închisoare, Sisu & Puya au lansat un nou album – “O mare familie” unde au colaborat cu numeroase nume importante din Hip-Hop-ul românesc (C.I.A., Verbal, Codu' Penal, Brugner, s.a.). Tot atunci este lansat videoclipul piesei “Tot în familie”, în care își face apariția Florin Călinescu. Patru ani mai târziu, după procese și judecată, Sișu & Puya își câștigă numele de La Familia în instanță și lanseaza videoclipul “Consecințe” în colaborare cu Cedry2k & Bibanu' (piesă ce a făcut parte din soundtrack-ul lung-metrajului “Eu când vreau să fluier, fluier”).
A urmat o pauză de 11 ani în care membrii trupei s-au concentrat pe carierele solo, ambii lansând un număr de 4 (Puya), respectiv 7 (Sișu) albume solo. La 20 de ani distanță de la lansarea primului lor album, “Băieți de cartier”, La Familia lansează un nou album, după o pauză de 11 ani intitulat “Codul bunelor maniere”. Prima piesă lansată de pe album, “În realitate” (20 aprilie 2017) a dat startul videoclipurilor extrase din noul material. Revenirea celor doi este marcată și prin organizarea unui mega-concert La Familia, acasă, în Sălăjan; pe Insula Artelor din Parcul IOR.
În anul 1998, la un an distanta de la albumul de debut, La Familia lansează al doilea material intitulat „Nicăieri nu-i ca acasă”, fiind declarat cel mai bine vândut album de hip-hop din România. Videoclipul piesei „Tupeu de borfaș” a fost difuzat de posturile muzicale românești de specialitate (Atomic, MCM).
„Ca la noi” (EP lansat în anul 2000) dă naștere unui nou videoclip de succes, cel al piesei „Vorbe”. Clipul a fost inspirat din cursele ilegale de mașini organizate în cartierul Sălăjan. În acelasi an, Sișu își dă startul carierei solo prin lansarea albumului „Strada mea” iar Puya promite fanilor că va lansa un album intitulat „Până la capăt în felu meu”.
În anul 2001, La Familia a lansat albumul intitulat „Familiarizează-te”, prin intermediul căruia au introdus un nou nume feminin în hip-hop-ul românesc: Honey.
2003 a fost un an de succes din punct de vedere al albumelor, fiind lansate maxi-singleurile „Viață bună” și „Zi de zi” — Maxi Single, dar și materialul lui Puya, „Punct și de la capăt” Piesa „Zi de Zi” a fost interzisă de CNA după doar 3 săptămâni de la lansare. În octombrie 2003 Sișu este arestat și condamnat la 3 ani de închisoare sub acuzația de consum și trafic de droguri de mare risc.
În anul 2004 apare singleul „Foame de bani” în care Sișu & Puya au atacat dur formația B.U.G. Mafia, acuzată că le-ar fi cerut 15.000 de euro pentru numele „La Familia”. Întregul efect duce la schimbarea numelui în „Sișu și Puya”. În acelasi an, Sișu și Puya au înființat labelul Scandalos Music și odată cu lansarea compilației „Sud Stil Party” (2005) Dj Wicked (Nicula Daniel) a intrat oficial în trupă.
În octombrie 2005 Sișu a fost eliberat condiționat după executarea a 2 ani din pedeapsa privativă de libertate. În iunie, a fost arestat din nou de poliție sub acuzația de trafic și consum de droguri de mare risc. Procesul a început în iunie 2006, iar Sișu a rămas în arest până în octombrie 2007 când a fost ridicată măsura de arest preventiv de către Tribunalul București și înlocuită cu interdicția de a părăsi țara. Procesul a luat sfârșit în 2010, Sișu fiind găsit vinovat și condamnat la o nouă pedeapsă de patru ani de închisoare cu executare.[1]
În toamna anului 2006 Puya, împreună cu ARAS, a inițiat și a desfășurat o campanie anti-drog intitulată „Învață să alegi”, iar aceasta s-a desfășurat în circa 30 de orașe.
Un an mai târziu, Sișu și Puya au înființat ONG-ul „Agenția Spartacus”, ce se ocupă cu apărarea drepturilor deținuților și a persoanelor implicate în anchete penale. Tot în 2007 Sișu și Puya au intentat proces trupei B.U.G. Mafia și au cerut anularea înregistrării numelui La Familia de la OSIM, iar Tribunalul București le dă câștig de cauză.
În anul 2017, după 11 ani de la lansarea ultimului album, La Familia revine cu un nou album, numit „Codul bunelor maniere”, lansat în cadrul concertului aniversar (20 de ani de la formarea trupei) din 9 iunie, 2017, în Parcul IOR (Insula Artelor) din București.